AS Roma a câștigat, marți, meciul de pe teren propriu cu Fiorentina, scor 4-0 (1-0), în etapa a 23-a din campionatul Italiei.
Edin Dzeko (39′, 83′), Federico Fazio (58′) și Radja Nainggolan (75′) au înscris pe Stadio Olimpico. Raportul șuturilor pe poartă a fost 9-2 în favoarea formației capitoline.
Roma: Szczesny – Manolas, Fazio, Rudiger – Peres, Strootman, De Rossi (Paredes 85′), Emerson – Nainggolan (Grenier 89′), El Shaarawy (Totti 80′) – Dzeko. Antrenor: Luciano Spalletti.
Fiorentina: Tătărușanu – Sanchez, Rodriguez, Astori – Chiesa (Cristoforo 78′), Vecino, Badelj, Olivera (Ilicic 63′) – Bernardeschi (Tello 74′), Valero – Babacar. Antrenor: Paulo Sousa.
AS Roma are 11 victorii din tot atâtea partide pe teren propriu și ocupă locul 2 în clasamentul Serie A, cu 50 de puncte, la patru lungimi de liderul Juventus Torino. Fiorentina întrerupe o serie de cinci meciuri fără înfrângere și se află pe poziția a 8-a, cu 37 de puncte.
Ciprian Tătărușanu (30 de ani) are 29 de apariții și 37 de goluri primite la Fiorentina în acest sezon, în toate competițiile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER